Sibiu, 12.11.2024 – Grupul de inițiativă format din profesorii Școlii Andreiene anunță finalizarea cu succes a proiectului „O comunitate în mișcare!”, o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile pentru desfășurarea activităților sportive în interior. Acest proiect a fost posibil datorită sprijinului comunității și fondurilor strânse în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2024.
Prin această inițiativă, sala de sport interioară a Școlii Andreiene a fost dotată cu echipamente sportive esențiale, inclusiv echipament de gimnastică, obiecte pentru aerobic și antrenament, precum și o tablă interactivă, care permite dinamizarea orelor de sport. În prezent, școala nu dispunea de astfel de dotări, iar implementarea acestui proiect a adus o schimbare semnificativă în calitatea orelor de educație fizică și a activităților sportive pentru copii.
„Știm cu toții cât de importantă este activitatea sportivă pentru sănătate, la orice vârstă. Din păcate, vremea nefavorabilă limitează adesea posibilitatea copiilor de a se mișca în aer liber. Prin acest proiect, le oferim elevilor noștri condiții optime pentru sport, indiferent de anotimp”, a declarat Neamțu Florentina Alexandrina, directorul școlii.
Pe lângă beneficiarii direcți – cei peste 100 de elevi ai Școlii Andreiene și preșcolarii din grădiniță – sala de sport va fi deschisă și pentru comunitatea din Gușterița, precum și pentru copiii înscriși la programul de afterschool social al Șurii Culturale. De asemenea, ne dorim să colaborăm cu cluburile sportive din Sibiu, oferind un spațiu adecvat pentru antrenamente și activități sportive variate.
Maratonul Internațional Sibiu este un eveniment de tradiție care reunește anual mii de alergători și susținători ai cauzelor locale. Fondurile colectate în urma ediției din 2024 au fost esențiale pentru implementarea acestui proiect și pentru sprijinirea dezvoltării unui stil de viață activ în rândul copiilor și al comunității.
Mulțumim tuturor alergătorilor, donatorilor și partenerilor care au făcut posibilă această inițiativă. Implicarea fiecăruia dintre voi a contribuit la creșterea calității activităților sportive și la promovarea unui stil de viață sănătos în rândul copiilor.
Despre Școala Andreiană: Școala Andreiană din Sibiu construiește o comunitate bazată pe valori creștine și promovează o educație de calitate, axată pe sănătatea emoțională a copiilor, libertatea de mișcare și păstrarea tradițiilor. Misiunea școlii este de a cultiva respectul pentru valorile autentice, conexiunea cu natura și bucuria pentru învățare, oferind un mediu armonios pentru dezvoltarea fiecărui copil.
Persoană de contact:
Neamțu Florentina Alexandrina
Director
0742357034
office@scoalaandreiana.ro
www.scoalaandreiana.ro
Lasă un răspuns